Apus de soare si nu numai

Am constientizat ca a urmari un apus de soare e ceva impresionant citind "Shogun" de James Clavell. Despre rafinamentul japonezilor in a face o placere din acest ritual zilnic al Soarelui am mai citit si in alte parti. Astazi din cele 5 dupa amieze in care am urmarit drumul permanent, acelasi dar totdeauna diferit al stelei care mentine viata pe Pamant, spre alte zari am avut parte de un  spectacol minunat. Jocul imensei portocale printre nori, reflexele acestui foc pe luciul apei totul era superb. Acum sunt rate si lebede care contribuie fiecare cu jocul lor pe minunata scena care este Lacul Morii.

........................................................................................................................

Papa va circula pe distante scurte cu un papamóbil ricsa. E minunat, mai putin pentru prelatul de la pedale, care in cazul predecesorilor actualului papa post modern, ar fi stat confortabil pe scaunul de piele fina a unui automóbil de lux demn de unul din marii demnitari ai lumii.

Imaginea din ziarul care anunta stirea alaturata cu o goliciune femeiasca  arata mizeria media pe care trebuie sa o inghitim idiotindu-ne.

Avem contemporan cu noi un papa uman intr-o lume dezumanizata…

........................................................................................................................

Si eu am incercat sa implementez acolo unde lucram un mod modern si realist de abordare a protectiei mediului. Apostolatul meu inútil m-a determinat sa plec. Si promovand catina ca o importanta solutie a lumii de azi la criza alimentara si de mediu mondiale sunt in alta etapa a vietii mele de apostol pentru mediul inconjurator.

........................................................................................................................

Recent la televizor erau niste imagini cu o gramada mare de deseuri de lemn care mi-a amintit de inceputurile mele ca inginer horticultor.

Ca stagiar am umblat prin intreprinderi din judetul Giurgiu. Am lucrat si la Ferma nr. 7 a Intreprinderii de Producere a Legumelor Uzunu.

Era la sosea, la granita cu Intreprinderea Agricola de Stat Daia.

Raspundeam de productia de le  120 de hectare de legume. O baraca plina de sobolani in care nu puneam folosi nimic deoarece nu era prevazuta paza.

Plantasem tomate de cateva zile inainte si am avut parte de o ploaie cu piatra cum un am mai intalnit… Eram la sosea, erau niste bile de ghiata mai mari ca oul de porumbel, in cateva clipe asfaltul pe care saltau ca niste mingi de ping pong era alb cu un strat de cativa centimetri. Minunea era ca totul incepea cam la 50 de metri de terenul fermei la care eram eu. Porumbul cam de 1 metru era redus la niste bete verzi. Inginerul agronom care era sef de ferma acolo si statea sub acelasi copac cu mine, mi-a spus ca nu era compromisa toata cultura. Avantajul era ca un pornisera in exterior inflorescentele mascule. Adevarat, incet plantele au infrunzit din nou si majoritatea au produs stiuleti.

Acel noroc fantastic era datorat Celui de Sus, am avut acolo parte de un alt miracol datorat furnicilor cu centura cu stema tarii pe pafta si haine kaki, soldatii, care erau principala forta de munca la IPL si in agricultura romaneasca de stat de atunci.

Am lucrat ani de-a randul cu soldatii, era cea mai buna forta de munca mai ales ca nu furau. Ei nu luau decat pentru ofiterii lor care mai plecau rar pe acasa, mai faceau cate un ciubuc dar in rest nu aveam pierderi de produse din cauza lor.

Era langa baraca plina de sobolani o gramada imensa de deseuri de lazi. Eram infricosat pentru ca era o lege care stipula ca daca nu luai in primire o gestiune, la sase luni erai automat si gestionarul a ce era pe acolo. Nu prea era timp de prea multe birocratii in iuresul acela zilnic.

Aveam 50 de hectare cu ceapa, era destinata depozitelor din Berceni si Militari. Am facut multe lucrari destínate uscarii bulbilor pentru a putea fi depozitati pentru iarna. Veneau zeci de camioane, unii soferi am aflat ca aduceau bolovani sau jenti vechi cu care mergeau la tara iar apoi aruncau balastul care se concretiza in marfa in plus cand era cantarirea la final. Roadele se vedeau cand secau canalele de irigatii pe fundul acestora se gaseau tóate greutatile aduse de soferi in campanie.

Hotia generalizata de azi are radacini de mult. Taranii iobagi faceau gropi sub gramezile de porumb pe care le lasau mai mici decat cele fara groapa. Cand venea boierul lacom sa isi ia partea alegea gramezile care pareau mai mari dar erau doar de la nivelul solului…

Deci intr-o dimineata aveam cateva zeci de militari care incarcau la ceapa.

Soferii de pe tirurile care faceau transport extern erau obligati sa aiba cateva curse pentru depozitele de legume fara care un primeau viza de plecare afara.

Am cunoscut cu ocazia aceasta oameni stilati, umblati prin lume. In dimineata de care povestesc a venit un infumurat care a lasat matahala de tir in mijlocul campului nu a vrut sa lase cheia la un soldat sofer ca sa mute camionul si a plecat la pescuit departe pe canal. Am fost trimis in ziua aceea sa ridic material saditor de la alta intreprindere. A doua zi vin la ferma si nu imi vine sa cred, gramada de deseuri de lemn nu mai era…!

Au venit alti militari deci am aflat ce s-a intamplat abia cand au venit alternicii cu gustarea. Suparati pe sofer, nazdravanii au vrut sa i-o faca si i-au facut-o. Profitand ca el s-a dus departe au carat tóate rupturile in masina si au umplut acea facatura cu ceapa lasand doar la margine lazi bune ca sa nu se vada ce au facut. Nu stiu cum s-a descurcat infumuratul sofer la depozit. Baietii mi-au spus ca se gandisera si la mine ca trebuia sa scap de mizeria aceea din ferma. Totdeauna am respectat pe cei cu care am lucrat. Avand si eu copii m-am purtat corect si omeneste cu soldatii care erau un exeplu de feed back corespunzator modului in care erau tratati. Am avut satisfactii mari lucrand cu ei. Fiind si eu tanar aveam o atmosfera vesela chiar daca era vorba de o munca istovitoare cum era incarcatul cepei in mijloacele de transport.

Asa cum si contactul cu problemele grave de protectia muncii pe vremea cand eram la Asociatia Economica Agro-Cooperatista Legumicola Izvoarele Ferma Ghimpati nu a fost cu urmari datorita cunoasterii de catre mine a legislatiei si obligatiilor ce imi reveneau fara sa ma fi invatat nimeni, dar citind constiincios cursul profesoarei de dreptul muncii Sanda Ghimpu, asa si gramada de deseuri disparuta ca prin minune este o dovada ca fara sa ma invete nimeni am intuit, asa m-a calauzit sufletul cum sa ma comport cu cei din jur care meritau respectul meu si intorceau la acesta tot respect.