Botanistul Vasile Ciocarlan

Dedicasem cu ceva timp in urma cateva randuri domnului profesor care era unul din cei de care daca treceai, ca student la facultatea de Horticultura din IANB Bucuresti, te puteai considera viitor inginer, nu fara munca dar scapand de o disciplina stiintifica foarte complexa si predata de un om foarte exigent si corect.

Obisnuiam mai ales in ultimii ani sa il sun de sarbatori in primul rand pentru recunostinta pe care i-o port pentru ca avand o sobrietate academica si un mod exemplar de colegialitate, dealungul timpului mi-a acordat un ajutor pretios atat cand eram in productie si veneam cu buruieni pe care nu reuseam sa le identific nici cu ajutorul altora mai cu experienta nici din determinatoare, apoi la pregatirea tezei de doctorat, privind mentiuni care tineau de disciplina domniei sale, necesare la un asemenea nivel. Erau obligatorii in cuprinsul tezei. La prezentarea publica a acesteia m-a onorat cu prezenta sa. De data aceasta telefonul a sunat degeaba. Am aflat ca nu mai este printre noi, cam in acelas timp cu domnul profesor Popescu Tudorica cel care pe parcursul a doi ani ne-a prezentat cursul de Tractoare si Masini horticole.

"Cand dai, la inceput dai din ceea ce ai, apoi, de la un moment dat, dai din ceea ce esti." (Parintele Arsenie Boca)

“You cannot teach a person anything; you can only help him find it within himself.” – Galileo Gallilei

PROFESOR Dr. VASILE CIOCARLAN LA A 80-a ANIVERSARE

sursa internet

Născut la 21 decembrie 1926 în comuna Grumăzeşti, judeţul Neamţ, ca al 14 – lea copil în familia ţăranilor Dumitru şi Natalia, urmează şcoala primară în satul natal, după care se înscrie la Şcoala Normală „Gheorghe Asachi” din Piatra Neamţ pe care o termină în anul 1946.

În anul 1947 se înscrie prin concurs la Facultatea de Ştiinţe Naturale din Iaşi, secţia biologică, specialitatea biologie-botanică, pe care o termină în anul 1951 şi dă examenul de stat în 1952, absolvind cu diplomă de merit. Fiind unul din cei mai buni studenţi ai seriei sale în perioada 1950-1951 funcţionează ca preparator la Catedra de Botanică a Facultăţii de Ştiinţe Naturale din Iaşi, perioadă în care ia primul contact cu lumea universitară pe care o va onora mai târziu.

După absolvirea facultăţii face un stagiu de doi ani în învăţământul preuniversitar la Şcoala Medie Agricolă din Calafat, judeţul Dolj, după care la 20 noiembrie 1953 este chemat ca asistent universitar la Catedra de Botanică, Facultatea de Horticultură a Institutului Agronomic „Nicolae Bălcescu” din Bucureşti. Treptat şi cu perioade lungi de aşteptare datorită sistemului de promovare din acea perioadă, urcă toate treptele universitare: şef de lucrări în 1968, conferenţiar universitar în 1978 şi profesor universitar în 1990, onorând cu deosebită competenţă cursul de Botanică agricolă.

În anul 1968 obţine titlul de doctor în biologie la Universitatea din Bucureşti cu teza intitulată: Flora şi vegetaţia Bazinului Subcarpatic – Slănicul de Buzău, sub îndrumarea Prof. Dr. Traian Ştefureac, lucrare unanim apreciată pentru remarcabilele contribuţii personale, floristice şi fitocenologice care au constituit un punct de plecare pentru noi consideraţii asupra vegetaţiei din estul României.

În anul 1974 obţine Premiul Academiei Române „Traian Săvulescu”, pentru lucrarea Buruienile din culturile agricole şi combaterea lor.

După 1990, ca urmare a recunoaşterii competenţei profesionale şi a exigenţei în domeniul cercetării ştiinţifice, Profesorul V. Ciocârlan primeşte dreptul de a conduce teze de doctorat în cadrul Facultăţii de Biologie din Bucureşti, specialitatea Botanică, contribuind la formarea unei pleiade de tineri botanişti.

În cei 53 ani de carieră didactică şi ştiinţifică, în afara cursului de Botanică agricolă a condus numeroase lucrări practice de laborator, de teren şi lucrări de licenţă. Activitatea ştiinţifică s-a concretizat prin publicarea singur sau în colaborare a 18 cărţi şi circa 90 de articole în diferite reviste de specialitate, toate abordând cu prioritate cunoaşterea florei României. Ca profesor la o facultate cu profil agricol multe din lucrările publicate se referă

la studiul buruienilor cum sunt: Buruienile din culturile agricole şi combaterea lor apărută în anul 1972 (355 pagini); Determinator de buruieni (147 pagini) apărut în anul 1975;

Determinatorul buruienilor din culturile agricole (132 pagini) apărut în anul 1982; Atlasul principalelor buruieni din România (295 pagini) apărut în anul 2002. (sursa internet)

***

Am avut azi parte de cateva ore minunate. Vorbisem la telefon cu domnul profesor dr. Ciocarlan Vasile si a ramas ca la 10.30 sa ne intalnim la Facultatea de Horticultura in camaruta plina de carti pe care o stiu de mai bine de 30 de ani unde este o lume diferita, este universul unuia din marii botanisti ai tarii. Nu de mult spatiul era impartit cu alti colegi ai domniei sale care, discret, l-au parasit, discret  asa cum au trait o viata lasandu-i frumoase amintiri… si marcand cu voie sau fara voie personalitatea a mii de absolventi agronomisti... Subiectul intalnirii mele cu domnia sa era pregatirea lucrarii mele pentru Conferinta dedicata catinei albe de la Berlin. Nu din merite de mare promisiune in ale botanicii ci fiind singurul tulcean din an am participat in prima vacanta de vara ca student la cercetari privind cartarea buruienilor in Delta Dunarii pentru a se urmari efectul unor erbicide in conditiile de acolo.

Am trecut la vremea lui in anul I cu bine examenul la botánica de care destui studenti treceau abia dupa ce aprofundau materia in anul acela sau in urmatorii. Am avut familia Liliacee... Am inflorit si eu un pic cu frumosul crin, simbolul regalitatii in Franta ceea ce nu prea a avut efect asupra notei, dar era bine a fost un 7. Aveam un coleg din Congo si la examen a motivat ca nu stapaneste limba romana pentru a se exprima in domeniul botanic, perfect a primit oferta sa prezinte raspunsul in franceza... Nu romana, botanica il incomoda sa raspunda... Amintiri...

Aproape neschimbat, domnul profesor ma astepta cu cateva carti deschise la specia care ma interesa. Erau volume noi, cele de pana in 2006 fiind cunoscute de mine si citate la pregatirea tezei de doctorat. Fara ochelari, sigur pe domnia sa mi-a raspuns la cateva intrebari legate de catina impletind  cu amintiri si alte impresii.

Acum lucrarile publicate le plateste din pensie si alte cateva modeste venituri dar o mare satisfactie o are cand putinele exemplare sunt epuizate dupa ceva timp, recompensa fiind ca acum stie ca mare parte ajung la renumite si consacrate universitati si institute de cercetare sau botanisti. Exista cateva plante descoperite in anii de cercetari prin tara care asa cum majoritatea sunt marcate de cel care le-a denumit marele Linne de exemplu, au numele fostului meu profesor ca descoperitor.

Dupa ce am incheiat discutía si mi-am luat notitele necesare, dupa ce a incuiat micul cabinet, am iesit pe hol unde studentii stateau pe scaune asteptand sa intre la un examen. Intrebat daca doamna profesoara X este in sala de examen un pustan sictirit intreaba pe ceilalti: “Cum le cheama pe astea, ma?” Am mers mai departe dupa ce o fata ne-a indrumat unde o gaseam pe doamna profesoara. Chipul profesorului era ca de piatra. Am mers amintindu-i de frisoanele care ne apucau pe toti cand pronuntam numele dumnealui sau al profesorului de chimie Gheorghe Campeanu al carui fiu este acum rector. (Ulterior a devenit ministru al educatiei). Cu o alura smechereasca la varsta sa, domnul Ciocarlan a zambit: “Da, era TBC”, am ramas uimit: “Tractoare, Botanica Chimie…” Era ceva din folclorul studentesc ce imi lipsea din cunostintele mele de absolvent. Mi-am amintit cu satisfactie de un moment cand domnul profesor Popescu Victor decan pe atunci la Facultatea de Horticultura intrand in cabinetul unde eram impreuna cu alti profesori vazandu-ma ca ma ridic de pe scaun din respect, pentru a-l saluta, mi-a spus ca sunt singurul doctorand din ultimul timp care s-a ridicat de pe scaun cand a intrat un decan... E ceva diferenta fata de pustiul care nu stia nici macar cum o cheama pe doamna profesoara "aia"…

Mergand, domnul Ciocarlan mi-a povestit cat de greu a ajuns profesor universitar el, al 14 lea copil al unui taran din Neamt.

A fost o scurta trecere prin tunelul timpului, pentru care nu pot decat sa ii multumesc, pentru ajutorul dat in a invata meseria de horticultor dar mai ales cea de om dar si pentru ca sunt sigur ca oricand pot gasi la domnia sa un raspuns la únele probleme care pentru horticultura sunt identice cu problemele de matematica pentru un politehnist. De aceea domnia sa si domnul Campeanu erau atat de exigenti acum mai bine de 30 de ani…

Cat de repede trece timpul si se duc valorile tarii... Este o mare placere a vietii sa cunosti si sa beneficiezi de expertiza unor asemenea oameni.

Bucuresti 14.10.2015