14 iulie

In seara care a precedat Ziua nationala a Republicii Franceze, TVR 1 a programat filmul “Angelica, marchiza ingerilor”. Tin minte seria aceasta de filme, legata de Gradina cinematograf din apropierea casei mele din Tulcea unde acum este Piata Noua.
Era o fatada indreptata spre Dunare, doua intrari avand lateral casele de bilete. Imi tiuie si acum zumzetul inconfundabil al proiectorului cu puricii de pe ecran mai ales la schimbarea „bobinelor”.
Era un sonor puternic, dar momentele de liniste erau totusi acoperite de fosnetul plopilor si taraitul greierilor din via Bisericii Rusesti.
O frumoasa intriga care azi are alte semnificatii pentru privitorul informat, atunci rasuflarea era taiata de momentele de suspans oftatul de usurare sau exclamatii de uimire, chiar o usoara teama....
Iesind de la Gradina tinerii se indreptau spre casele lor sau a iubitelor pe care trebuia sa le conduca neaparat.
Undeva mai sus de noi din strada 23 August pornea strada Miron Costin o excelenta partie cand era vremea saniusului. Pe o viroaga de torent s-a construit un drum cu scari care scurtau pentru cei care au populat cartierul 23 August drumul spre casa, usor la coborare, putin mai mult efort fiind depus la urcare.
Chiar la intersectie, intr-o curte situata la o cota superioara strazii principale statea un fost coleg al meu de generala, Ghita. Era un brau de piatra care ajungea la cota curtii si apoi un gardut de scandura umbrit de cativa pomi.
Micii debedei ai mahalalei au gasit un mod placut de a-si umple noptile. Ghita lua din casa un cearsaf si impreuna cu cativa din gasca, cand vedeau tineri inlantuiti romantic, poate sub impresia filmului abia vazut la gradina puneau panza alba pe ei si scoteau sunete dracesti… Unii abandonau fiinta iubita altii o tarau dupa ei, situatiile erau totdeauna comice pentru micile stafii…Dar orice lucru se termina o data si o data, spre ghinionul protagonistilor un proaspat absolvent de scoala de militie, repartizat din pacate la gurile Deltei, inlantuit de iubita sa veneau agale pe trotuar. Deodata, apare stafia dar el fara sa se teama escaladeaza din doua miscari gardul si pune mana pe doua din „stafii”, ii leaga cu fasiile rezultate din fostul cearceaf si ii satura de speriat lumea. O problema cred ca a fost disparitia cearceafului familia lui Ghita era foarte numeroasa si bietul batran, cizmar aduna cu greu banii trebuitori unei asemenea gospodarii...
A doua zi, singura satisfactie a celor batuti „ca la militie” era ca “a fost domn tovarasul locotenent da’ a zis ca daca ne mai prinde cu de astea ne face dosar pentru scoala de corectie”.

Din cate stiu cativa nu au reusit sa ocoleasca mai tarziu pedeapsa legii dar cand trec pe acolo unde era gardul lui Ghita, acum fiind un bloc la nivelul totuarului, imi rasuna in urechi schimonoselile fostilor sugubeti, apoi taraitul greierilor, fosnetul plopilor si fasaitul aparatului de proiectie… tóate inundandu-mi mintea aici in Bucuresti, in acea seara de sarbatorire a Caderii Bastiliei. Nu stiam atunci demult ca precum temuta temnita si lumea noastra cu cinematograf cu tot avea sa aiba soarta acesteia, fara gloria si importanta Bastiliei… insa!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Micul prins (2024)

Imputernicirea mea

Managementul stresului