14 iulie
In
seara care a precedat Ziua nationala a Republicii Franceze, TVR 1 a programat
filmul “Angelica, marchiza ingerilor”. Tin minte seria aceasta de filme, legata
de Gradina cinematograf din apropierea casei mele din Tulcea unde acum este
Piata Noua.
Era
o fatada indreptata spre Dunare, doua intrari avand lateral casele de bilete.
Imi tiuie si acum zumzetul inconfundabil al proiectorului cu puricii de pe
ecran mai ales la schimbarea „bobinelor”.
Era
un sonor puternic, dar momentele de liniste erau totusi acoperite de fosnetul
plopilor si taraitul greierilor din via Bisericii Rusesti.
O
frumoasa intriga care azi are alte semnificatii pentru privitorul informat,
atunci rasuflarea era taiata de momentele de suspans oftatul de usurare sau
exclamatii de uimire, chiar o usoara teama....
Iesind
de la Gradina tinerii se indreptau spre casele lor sau a iubitelor pe care
trebuia sa le conduca neaparat.
Undeva
mai sus de noi din strada 23 August pornea strada Miron Costin o excelenta
partie cand era vremea saniusului. Pe o viroaga de torent s-a construit un drum
cu scari care scurtau pentru cei care au populat cartierul 23 August drumul
spre casa, usor la coborare, putin mai mult efort fiind depus la urcare.
Chiar
la intersectie, intr-o curte situata la o cota superioara strazii principale
statea un fost coleg al meu de generala, Ghita. Era un brau de piatra care
ajungea la cota curtii si apoi un gardut de scandura umbrit de cativa pomi.
Micii
debedei ai mahalalei au gasit un mod placut de a-si umple noptile. Ghita lua
din casa un cearsaf si impreuna cu cativa din gasca, cand vedeau tineri
inlantuiti romantic, poate sub impresia filmului abia vazut la gradina puneau
panza alba pe ei si scoteau sunete dracesti… Unii abandonau fiinta iubita altii
o tarau dupa ei, situatiile erau totdeauna comice pentru micile stafii…Dar
orice lucru se termina o data si o data, spre ghinionul protagonistilor un
proaspat absolvent de scoala de militie, repartizat din pacate la gurile
Deltei, inlantuit de iubita sa veneau agale pe trotuar. Deodata, apare stafia
dar el fara sa se teama escaladeaza din doua miscari gardul si pune mana pe
doua din „stafii”, ii leaga cu fasiile rezultate din fostul cearceaf si ii
satura de speriat lumea. O problema cred ca a fost disparitia cearceafului
familia lui Ghita era foarte numeroasa si bietul batran, cizmar aduna cu greu
banii trebuitori unei asemenea gospodarii...
A
doua zi, singura satisfactie a celor batuti „ca la militie” era ca “a fost domn
tovarasul locotenent da’ a zis ca daca ne mai prinde cu de astea ne face dosar pentru scoala de
corectie”.
Din
cate stiu cativa nu au reusit sa ocoleasca mai tarziu pedeapsa legii dar cand
trec pe acolo unde era gardul lui Ghita, acum fiind un bloc la nivelul
totuarului, imi rasuna in urechi schimonoselile fostilor sugubeti, apoi
taraitul greierilor, fosnetul plopilor si fasaitul aparatului de
proiectie… tóate inundandu-mi mintea aici in Bucuresti, in acea seara de
sarbatorire a Caderii Bastiliei. Nu stiam atunci demult ca precum temuta temnita si lumea noastra cu cinematograf cu tot avea sa aiba soarta
acesteia, fara gloria si importanta Bastiliei… insa!
Comentarii
Trimiteți un comentariu