A fost odata in Bucuresti

Din 1979 locuiesc in Bucuresti.

Avantaje si dezavantaje, dar totusi e capitala tarii. Mai ales era, cand am venit eu aici, in sensul ca aici era crema, elita societatii romanesti.

Acuma e ce e! Una din satisfactiile mari ale mele a fost sa vizitez, dupa 1979 de cate ori a fost posibil, standurile targurilor gen TIBCO sau mai tarziu de carte organizate in diferite locatii, cele mai multe in cadrul Pavilionului Expozitional Casa Scanteii, azi falimentarul dupa cum zic gurile rele pe la stiri, internet etc. ROMEXPO. Ca orice odioasa mostenire si aici s-au daramat pavilioane in locul carora ranjesc sub soare schelete de otel ramase la fel de ceva bucata de vreme. S-au inaltat post moderniste cladiri care sticlesc in ochi blocand perspectiva din interiorul si dinafara complexului. Impresia lasata de cea mai frumoasa activitate pe care am prestat-o in cariera mea, la Editura Ceres in imensa Casa a Scanteii, pe care revoltatii jurnalisti independenti au utilizat-o in prospérele lor afaceri, scarbiti initial de odioasa cladire constrita in odiosul stil stalinist... Acum cea mai semnificativa imagine a Romaniei e soclul partial distrus si mazgalit al fostei statui a lui V. I. Lenin teoría acestuia si a lui Marx si Engels (ultimii stau linistiti intr-un parc central din Berlin fara sa ii fi scuipat daramat sau mazgalit nimeni si langa care se pozeaza mii de turisti mai mult sau mai putin nostalgici dar linistiti ca nu ii paste saracia, mizeria si interlopii), inlocuit de initialii tehnocrati ajunsi la putere apoi de perpetúele mari eminente cenusii care fara cel mai elementar bun simt propavaduiesc in continuare noi aberatii stiintifico-fantastice care in rezumat eu le reduc la afirmatia ca cel mai puternic popor e cel care distruge prin "reforme" tot ce a avut bun transformand in fier vechi ce era lasat de odiosii dinainte transformati si ei acum in someri si pensionari neadaptati la noile "cerinte" ale pupincurismului de partide si de stat inlocuiti de zerouri puse in locuri caldute sub aripa ocrotitoare a unor mecena cu banii statului la randul lor protejati de mecenii de mai sus, de aicea sau de departe....

S-a folosit dorinta romanului de rand de a-si vedea copii "domni cu multa carte la oras", deziderat care s-a transformat in fluvii de diplome (aducatoare de venituri ilicite si furnizorilor si beneficiarilor = toata lume fericita), trase la tiparnite pentru mafiile din invatamant.

Dorinta de a fi sanatosi a facut spitalele si cadrele sanitare ceva extraterrestru, avem oameni care sunt politicieni, conducatori de clinici (nu clici aici), cu cabinete prívate, cu mari afaceri, cu aparitii permanente prin rotatie pe ecrane, si de partea cealalta cu noi generatii de specialisti din care sita alege care e bun sa tamaduiasca vechii cuceritori ai lumii si unii care au ramas aici spre norocul unora din noi si isi duc mai departe vocatia, din ce in ce mai putini si ceilalti care stau sa astepte concursurile la care cad pe capete sau daca trec majoritatea stau preocupati de mobil si mici invarteli prin holuri de foste spitale ca acuma multe vlaguite de tot ce puteau da au trebuit inchise ca avem elicoptere scumpe, ingeri foarte, foarte scump platiti de la buget pe comisioane grase, care salveaza vieti de victime si bolnavi cronici pe care ii duc cine stie unde, si care dupa ce ies din conul de interés al mass mediei nu mai intereseaza pe numeni ce fac, cum se descurca la sute de kilometri de casa.

Erau inainte medicii de tara care duceau mai ales munca de preventie...erau sute de oameni pe care ii aduceau pe lume si le completau fisele pana unul din ei, pacientul sau doctorul disparea fizic nu din tara...

Si agricultura e minunata, standuri pline de fructe si legume atemporale, visine in decembrie, pepeni in mai, iar cand bietii tarani dintr-o circumscriptie a unui fost mare líder de partid au rupt productiile maxime, amaratii dadeau mii de euro la primarii marilor orase ca sa ii lase sa isi vanda si ei marfa lor foarte perisabila. Inainte de 1989 incarcam vagoane intregi cu pepeni "Baby sugar" si "Charleston Gray", pentru export in tarile mai nordice. De atunci denumirea soiurilor vestea poate viitoarea benefica globalizare…

Dar de fapt era initial vorba de targuri, aflate de obicei langa soclul statuiii lui Lenin pe care este acum o batjocura intruchipata de un picior cu prímele degete raschirate in V. Batjocura sunt si capodoperele p(r)ost moderniste ca rahatul pe bat ce reprezinta revolutia cu numele celor care au murit atunci pe aproape la umbra batului, speriati daca or pute vedea in jur de aratarea de zombi a lui Coposu si a altei aratanii asemenea de vis a vis....

Saptamana trecuta au fost doua, acum umile umbre, a ce a fost targurile dinainte la falimentarul ROMEXPO. Bunurile de larg consum din Pavilionul central erau basmale asiatice, ii romanesti si alte cateva mii de fleacuri inconjurate de spatii goale aflate in dezordine....

La Targul de Carte "Ucenicul Ceausescu" era mai saritor la ochi ca titlu nou. Pana si eternii prezentarilor de carte Razvan Teodorescu, etc. au imbatranit sangele targului fiind "intinerit "de "noi" capete de afis ca atotstiutorul, a tot umblatul patriot, nonagenarul Djuvara…

Multi pensionari din bransa, multi oameni care, cu maini tremurande, cu sfintenie deschideau o carte pe care cu grija o puneau umili la loc si evident imbogatitii care dadeau slugilor sacose doldora de carti, privind sfidator in jur in mijlocul capetelor plecate ale celor care le ridicau osanale.

In 1992 am fost singura persoana care a prezentat standul Editurii Ceres la BOOK-AREST primul mare targ de catre la noi, desfasurat la etajele 3 si 4 la Teatrul National. De dimineata pana seara am cunoscut studentii de la Academia de Politie care desfasurau practica supraveghend targul, nu le-am spus ca nu peste mult timp aveam sa lucrez la aceasta institutie care dispunea de o ferma care le asigura in buna parte necesarul de alimente la care urma in curand sa fiu angajat, umilul prezentator de carte urma sa devina capitan de politie !!!.

Am vorbit atunci cu marele actor Radu Beligan care stiam ca avea o casuta modesta la Crevedia Mare, aflata in CUASCUL Bucsani unde am fost cativa ani reprezentantul ICAPPA, instreprinderea de stat care achizitiona productia de cereale si plante tehnice din toata tara.

Era o efervescenta, o sete uimitoare de modernitate, era o lectie de marketing la scara inalta. Uimit am fost cand am vazut pe cei din Republica Moldova care aveau o prezentare mult superioara noua a cartilor: hartie, carton, grafica, umbland cu cosuri ca sa adune donatii de la editurile din celelalte tari…

Mintea iti era fascinata de personalitatile stiute doar de pe copertile din virtinele librariilor, majoritatea aflate atunci la máximum de maturitate biológica si intelectuala, cu un limbaj ales, foarte academic, multi in timp dezumflandu-se ca baloanele copilariei, atacati pe bune sau nu de confrati si alti dusmani....

Era ceva de vis pentru baiatul cel mare al bibliotecarei Prorocu T. Steliana de la Liceul Pedagogic din Tulcea care la moartea mamei lui a predat fara nici o carte lipsa acea "imensa" pentru el biblioteca, a ales mult timp din peste 10.000 de carti ce a dorit sa citeasca si a ajuns atunci, dus de valurile vietii, sa lucreze la una din cele mai cunoscute edituri din tara, cea mai mare in domeniul agricol, fiind persoana care prezenta, pentru obtinerea de subventii referate si alte materiale la marii decidenti in domeniul cartii si culturii din acea vreme, Zigu Ornea era unul din ei de exemplu. La targ era o extensie internationala a ceea ce stiam de putin la timp ca e minunat in cutura romaneasca.

Doamna ing. Damian Maria, director, cu doar cateva persoane printre care si sotia domnului Petre Sabadeanu, graficianul Francisc Kalab, erau cei care redactau si finisau carti din domeniul agricol, (urmasii fostei Edituri Agro-silvice) de la tratate de mare valoare stiintifica pana la popularele brosuri din colectia Caleidoscop. La revolutie, manat de acel elan turbat al multor intelectuali de a face ceva mai bine dacat era, am trimis la Ministerul Culturii in scris propunerea de a se edita Marea enciclopedie agricola dupa modelul celei din 1938, am fost indrumat de un birocrat tot in scris chiar la Editura Ceres... Am ajuns acolo si am fost convins de cei din colectiv ca era ceva peste puterile lor o asemenea intreprindere, raman naivul increzator ca se va putea candva edita un panteon al stiintelor agronomice romanesti...

Sistemul de organizare era foarte eficient si bun, tóate serviciile, contabilitate, personal, administratie erau asigurate de SC Romlibri SA, societate care lasa specialistilor in editarea de carte tot timpul necesar desfasurarii cu profesionalism a activitatii de baza.

In acea scurta perioada eu am fost asa cum am spus legatura editurii cu exteriorul, eram recunoscator doamnei director ca dupa trei luni de somaj, cu trei copii mici mi-a oferit cu toata increderea postul. Eu am asigurat partial si vanzarea fondului valoros de carte prin toate caile, fara o mie de formalitati dar cu constiinta impacata ca nu am inregistrat niciodata vre-o pierdere, stocul de carte era acoperit pana la ultimul ban de valoarea incasarilor. Si azi cred ca paza paznicilor paznicilor nu e decat tot o forma de a se acoperi necinstea...chiar unii specialisti de la Ministerul Agriculturii m-au sprijinit. Un ajutor deosebit l-am avut de la dl. ing. Caciuc Gheorghe, Director al Departamentului Horticulturii pe care il stiam din productie, la acea vreme, in imensul birou avea un fel de servanta pe care aliniam cartile de la Ceres, era si un sertar cu o lista pe care fiecare care cumpara una sau mai multe carti scria numele, suma lasata si numarul de carti cumparate. Era o perioada in care valoarea cartilor era mica fata de veniturile tuturor agronomilor din tara. Nu a vrut nici cei 10 % din suma incasata care i se cuveneau dupa legea de atunci, glumea ca macar atata sa faca si el pentru stiinta agrícola romaneasca.

Tot el mi-a dat numarul de telefon al ofiterului de personal de la Academia de Politie care cauta un agronom si asa am ajuns la aceasta institutie unde am intrat in alta lume necunoscuta mie dar cu un mare pret, datoria de parinte a trei copii fiind decisiva, am lasat o lume minunata, o lume in care am avut ocazia sa cunosc repet foarte multe mari personalitati, cum a fost Ludovic Spiess, ministrul culturii atunci, cu care am dialogat fiind ofiter de serviciu la cabinetul acestuia, era in asteptarea plecarii in strainatate, am discutat ore in sir, am vazut un om care nu era la locul lui acolo, cu acea ocazie am vazut cabinetul ministrului, era un adevarat muzeu, picturi celebre originale, mobilier, si enorm de multe fotografii, era un loc unde mi-am dat seama ca de multe ori ajungeau in functii foarte mari oameni merituosi in domeniul respectiv care un isi aveau locul lor acolo.

Am ascultat la radio pe Tudor Gheorghe care povestea ca l-a vizitat pe Marin Sorescu, ministrul culturii in acel moment, la el in acelas birou despre care vorbeam mai inainte, si prieteni fiind i-a spus: "Nu e locul tau mai Marine aici, de ce stai?", la care poetul a spus “Nu stau peste cateva ore plec in Spania.”

Unde s-a ajuns, dupa ce a disparut minunata lume a culturii romanesti pe care am cunoscut-o si pentru scurt timp am fost in interiorul ei, cu adevarate valori puse pe piedestalul pe care il meritau, o masina care functiona aproape nemteste, efectul soclului statuii lui Lenin s-a propagat in toata tara, in toata lumea in scurt timp. Au fost si sunt multi, foarte multi impostori si targul de carte din acest an arata ca minciuna si nonvaloarea lasa urme adanci, cand acestea si interesele obscure diriguiesc un domeniu de activitate, din pacate acum este aproape imposibil de reparat. Ce a fost nu mai poate fi din nou, oamenii nu mai sunt aceiasi sunt indobitociti de alt mediu si mod de viata, unii umiliti altii cocotati in altarul zeului BAN !!!

Nu stiu unde am citit de mult (cred intr-o carte de Haralamb Zinca, fiul lui e autor de scenarii pentru telenovele la mama lor in Argentina mi se pare..) ca o crima perfecta e atunci cand victima e facuta de asasin sa isi ia singura viata. Poporul roman spune mai cu haz ca asta inseamna sa iti tai craca de sub propriile picioare. Cu un tezaur cultural imens aruncat la gunoi in mare parte, azi o buna parte din populatia Romaniei e, dupa standardele UE la stadiul de analfabeti !!!