Amintire cu Micutul si despre un sofer

Pentru ca tot e la ordinea zilei in perioada aceasta via, cu congresul internationalei si declaratii de presa, mi-am amintit de practica de oenologie efecutata de mine, student fiind, la Statiunea de Cercetare Viti-Vinicola Stefanesti in judetul Arges, situata pe mosia Florica a Bratienilor.

Am fost patru colegi dar nu imi amintesc decat de Micutul, un mai varstnic coleg. Am mers in prima zi, de dimineata la director, care era impreuna cu un om al lui de incredere. Omul, spilcuit, avea niste ochi sireti ca de vulpe, era uns cu tóate alifiile, sub halatul curat, albastru, din panza groasa si proasta avea haine foarte elegante.

Ne-a dus prin tóate sectoarele si aproape de pranz am ajuns in final la crama.

Era racoare si dupa atata umblat era tare placut. Ca in scrierile minunate ale lui Mihail Sadoveanu... A aparut o fetiscana plina de cosuri, Luminita sa serveasca studiosii infierbantati cu tot ce trebuie pentru degustare. Micutu si-a pus picior peste picior, a pus in fata pachetul de Carpati cu bricheta deasupra si dupa cateva pahare a trecut la Esenin. Avea o cultura vasta iar marele poet rus era pentru el, si pentru noi atunci, minunat de recitat in atmosfera aceea. Micutul era invaluit intr-o aura de fum, care se vede ca deranja pe profesionistul de langa noi, in mirosul acela de mahorca numai buchetul si aroma vinului nu era de gasit… dar i-a placut Esenin, poate nu mai avusese asemenea specimen ca Micutul in acea incapere niciodata… ca noi eram fazi, ca niste pui cu puf galben si cas la gura...

Timpul se masura in rosul din ce in ce mai intens al tenului Micutului si o anumita greutate in recitatare. Dar intr-un moment apare o schimbare de subiect : “Tu-l in masa pe Nicu Ceausescu…”

Omul cu halatul albastru pentru care noi eram insignifianti pentru o eventuala dare de seama s-a ridicat pe motiv ca avea de facut niste acte urgent. Micutu a preluat pentru scurt timp comanda Luminitei care dupa ce ne-a dat si pentru seara cate o butelca ca sa sarbatorim inceperea practicii ne-a rugat sa eliberam racoroasa incapere ca venea un grup de delegati din strainatate. era nevoie de mult aer proaspat... daca veneau chiar noi vizitatori...

Erau acolo niste recipienti imensi cu vagoane de vin in ele, la exterior era un tub de sticla prin care prin principiul vaselor comunicante se urmarea starea acelui enorm organism viu asa cum e considerata bautura zeului Bachus iar la baza acelui tub era un mic robinet de unde angajatii care s-au ferit de noi la inceput dar cunoscandu-ne si mail ales ascultand poeziile de Esenin, Eminescu si altor mari poeti ale lui Micutu nu se mai fereau, luau in bidoane de 5 litri modélate la cald dupa dimensiunea trupului in zona abdomenului vin "pentru acasa". Vinul disponibil atunci era “Perinita”… si era minunat...

Si mai am o amintire de atunci: intr-o sambata cand plecam din Pitesti m-a luat la ocazie un sofer de camión, era tensionat si avea parul carunt. Era cuprins de un fel de revolta numai a lui, printre multe lucruri care le spunea a fost ceva care acuma ma infioara: “Ascultati la mine, o sa vina o vreme cand o sa povestiti copiilor si nepotilor, ceva cam ca povestile copilariei noastre ,despre ce bine ne era, ce frumos era in tara asta, ce mancam, cum erau prajiturile, ciocolata, bomboanele, fructele, legumele, ce beam ce bine traiam, o sa vedeti ca va veni si vremea asta!"

Cand am coborat nu a vrut sa imi ia bani dar mi-a repetat sa tin minte ce mi-a spus, ca  va veni o vreme cand vom povesti urmasilor ca pe un basm ce viata frumoasa era cand eram noi tineri in tara asta a noastra atunci.

Si, iata ca prin capriciul meu cu acest blog, ii platesc acum pentru drumul de atunci spre casa, infiorat, pomenind celor ce citesc aceste randuri ce mi-a spus omul acela si, la mintea mea de atunci, mi se parea cel putin bizar…