Amintiri de calator 2

Veneam de la Tulcea unde am stat cateva zile cu familia. 

In compartiment  a urcat la Mihail Kogalniceanu un barbat destul de varstnic. Avea agerimea si ceva din fizionomia lui Louis de Funes. Am iesit cu baiatul meu cel mare care era destul de mic atunci din compartiment si dupa noi a venit si omul acela. Am discutat de una, de alta si la un moment dat  a scos un fel de card de azi.

Ne-a spus ca era legitimatia lui de fost luptator in Legiunea Straina Franceza. De data asta nu cel mic era interesat ci mai ales eu. Imi spunea ca era de nationalitate germana si cand s-a terminat razboiul era capitán in Armata Romana. S-a zvonit printre ai lui ca rusii o sa ii ridice pe cei ca el si ii vor duce in Siberia sau aiurea sa repare ce au distrus fascistii.

A fugit in Austria si prin relatiile conationalilor lui s-a inrolat in legiunea Straina. Zicea ca a avut contract pe 15 ani. Daca ii implinea era asigurat de statul francez cu pensie in orice loc din lume se stabilea si in Franta cu o serie de gratuitati conferite de minúscula legitimatie pe care o priveam de data asta cu alti ochi. Fusese in Algeria. Era ceva nemaipomenit. Legionarul de atunci nu avea decat sacul marinaresc cu lucrurile care incapeau in el. Nu exista pe perioada contractului problema de familie sau alt gen de legaturi care sa implice perioade de libértate, avea doar permisii. Fusese foarte greu sa se acomodeze cu inamicii musulmani, era o lupta pe viata si pe moarte, era sinucidere curata parasirea trupei, foarte multi care erau amatori de distractii piereau in chinuri groaznice. A fost in apropierea generalului De Gaulle care a stat de vorba cu ei. Era foarte emotionat cand isi amintea clipele cand salvatorul francezilor a trecut in revista trupele de legionari, a caror calificativ de trupe de elita il subliniase cu acel prilej. Cu gradul de sergent fostul capitán roman ajunge in Vietnam. Era un joc teribil, de groaza inamicilor care erau cu totul altfel decat arabii, traia intr-o permanenta spaima. A fost un fel de usurare cand a cazut prizonier. Era bucatar si vietnamezii daca il prindeau cu cel mai mic mismas il impuscau. Acolo a avut dovada nimicniciei camarazilor, lucru care atunci mi se parea ceva de neconceput…L-au tradat ca e roman, cu tóate ca vorbea perfect germana si franceza. A fost mutat intr-un lagar rusesc.

Razboiul era crancen. Vietnamezii foloseau urmatoarea táctica. In locatiile unde erau amplasate marile lor unitati, aduceau dupa radurile aeriene inamice prizonierii francezi, ceea ce a produs mari pierderi de vieti omenesti in randul acestor nefericiti. Il vazuse intr-o vizita in lagar si pe pe Ho si Min care era inalt, elegant si vorbea minunat franceza fiind fost avocat in Franta o scurta perioada de timp.

Rusii l-au interogat si l-au expediat in apus. A strabatul distanta de la Vladivostok la granita romaneasca cu un colonel rus si escorta cu care tot timpul au dus-o intr-o petrecere. A ramas nauc in momentul cand ajuns la Iasi a fost condamnat la moarte. Obsesia anchetatorilor era cati oameni a ucis. Un stia nici el dar erau foarte multi…

A trait cu cutitul la os mult timp, judecatorul care l-a tratat mizerabil nu era nici macar de nationalitate romana si patriotismul lui fals in romana lui stricata ii dadeau si mai multa fiere…

Din clipa in clipa astepta sa fie dus la executie. Intr-o zi au venit si l-au scos din celula. A crezut ca e totul gata. Nu i-a zis nimeni nimic si au ajuns la Ambasada Frantei. Un tinerel locotenent de securitate l-a condus la punctul control si de acolo a ramas liber. A fost o lovitura mai mare decat eventuala executie, a crezut ca a inebunit…A venit un functionar care i-a explicat ca relatiile Romaniei cu Franta cuprindeau si obligatia statului roman de a permite plata pensiei pentru fosta lui prestatie de legionar, el nu a dezertat ci a continuat serviciul in prizonierat. A primit o suma care un stia ce valoare curenta are.

Francezii erau obligati sa il lase sa plece.

Ramas cu tanarul ofiter de securitate i-a dat cateva sute de lei, era o suma mare. I-a spus ca el oricum nu are ce face cu banii. A fost refuzat…

Incet dar sigur a scapat de statutul de detinut condamnat la moarte, apoi amnistiat de seful statului a primit domiciliu fortat in Dobrogea de unde nu a mai plecat. S-a angajat la IAS, era un priceput mecanic, I se spunea si admirativ neamtul…Avea familie, copii.

Nu venea la Bucuresti decat cand trebuia sa primeasca pensia de la Ambasada Frantei, intelegerea fiind sa se prezinte personal. Utilizase si legitimatia aceea in Franta. Un petic de carton sau plastic primit insa dupa atatea suferinte, dar o dovada ca o mare putere, un imperiu nu isi batjocoreste eroii chiar daca sunt de alte nationalitati. Au trecut multi ani. Imi este vie figura acelui om care povestea cu atata simplitate umbletul lui pe Pamantul acesta, dar parca cel mai mult mi-a ramas in minte permanenta aratare a legitimatiei la care des se uita si el, poate pentru ca depanandu-si amintirile, la un moment dat nici el nu credea ca a mai ajuns sa povesteasca viata aceea aventuroasa si ca atunci in trenul acela in locul sacului marinaresc pe care il avea ca singur bun pe aceasta lume, ajunsese sa se bucure de o pensie consistenta si un loc numit acasa…