Amintiri de gurmand

Un moment de glorie din cariera mea de zicator de bancuri a fost pe Sena…in martie 2000, eram pe un vaporas, la o masa, cam 10-12 persoane de diferite nationalitati si daca regret mai multe lucruri in viata unul din ele e ca nu am avut inspiratia sa notez meniul sa stiu ce mancaruri au fost servite, oricum lucruri rafinate, viciul pe care nu pot sa il ascund acela ca sunt gurmand imi da senzatia ca e o neimplinire ca nu am denumirile a ce am mancat pe alte meleaguri in acele clipe de neiutat.

Cantau doua fete foarte talentate si decente, una alba, alta neagra niste melodii de prin partea locului.

Atunci le-am spus celor de la masa mea bancul cu tapiterul:

Un muncitor de la o fabrica de mobila din Romania, tapiter de profesie e trimis inainte de 1989 la Paris la perfectionare. Cand vine, secretarul de partid, directorul si securistul il intreaba ce a facut acolo, daca a fost ceva deosebit in timpul deplasarii.

-         Da, am patit ceva intr-adevar uimitor:

Eram intr-un parc in Paris si pe o alee vad o fata minunata, o fustita scurta, eleganta si tare frumoasa. I-am aratat ca nu stiu o boaba franceza dar ea a scos un carnetel roz si a desenat pe o foaie o banca. Am stat un timp si vad ca ea scoate iar carnetelul si deseneaza o masa, un scaun si in spate scria restaurant.

Am mancat, am baut si o vad ca scoate inca o data carnetelul si deseneaza de data asta un pat, tovarasi, frantuzoaicele astea sunt extraordinare, nici azi nu imi dau seama de unde stia ea ca eu sunt tapiter!!??

Imi rasuna si azi rasul celor de la masa cu ecoul cladirilor minunate de pe malul Senei stins apoi si inlocuit de melodiile din programul artistic. Stiu sute de bancuri dar asta e pentru mine datorita ambiantei mai iesit din comun...

Cred ca e mai frumos sa ai ceva deosebit intamplat o data in viata cand ai ajuns undeva prin meritul si efortul tau si sa  ramana in acolo sufletul tau ceva de genul acesta decat sa fii imbuibat cu evenimente si bunuri deosebite obtinute in diverse moduri si carora sa nu le mai simti valoarea.

Am fost la Beijing si iar regret ca nu am notat felurile de pe mese. Nu eram altul nici acolo.

Insa un moment impresionant a fost pentru mine in inima Rusiei. Am participat la o conferinta dedicata catinei albe intr-o statiune in Altai in care pana si aerul era minunat.

Masa festiva a fost de data aceasta mai apropiata de ce cunosteam eu din bucataria rusilor din Dobrogea. Impresionant a fost ca cei din delegatia chineza au pus la bataie bauturi din catina, a fost si un dans globalizat in care un chinez a dansat cu o rusoaica superba cu ceva de felina sau de vulpe, avea si un fel de cataveica dintr-o blana scumpa pentru ca dimineata si seara in septembrie erau 6-7 grade Celsius. Norocul meu a fost sfatul fiicei mele sa vad cum e vremea pe acolo ca in canicula de aici pregatisem numai lucruri de vara, acolo era totusi... Siberia.. Au avut ca punct forte doi dansatori campioni mondiali la dans modern, ea, de o suplete si mobilitate deosebite era ca o zeitate a acelor locuri cu trasaturi asiatice pe un ten inchis iar el un blond tipic slav. O sincronizare perfecta pe ritmuri de pe toate meridianele lumii.

Aveau un cult al muzicii, era cam extrasezon pentru ca investitiile erau pentru iarna dar seara cand treceai pe langa carciumi sau restaurante nu era nici una fara o formatie sau macar 1, 2 artisti. Era minunat ca nu deranjau, nu vedeai bubuituri sau sunete de prost gust. Era muzica lor, sau daca era ceva strain era cu mult gust aleasa.

Cel mai varstnic participant, un profesor rus a tinut o scurta cuvantare apoi incet cu multa demnitate toti rusii s-au adunat in jurul sau si la inceput vocea lui tremurata dar ferma si calda apoi toti cor minunat stransi unul de altul de umeri au cantat fara acompaniament un cantec dedicat Maicii Rusia.

A fost inaltator, erau extraordinari. Pe drumul spre Barnaul vazand cateva tancuri si tunuri asezate pe socluri, stralucind ca noi parca ii vedeam pe acei intelectuali de toate varstele intonand intr-un tot unitar cuvintele necunoscute mie dar pline de fermitate, duiosie si mai ales patriotism. Auzisem de spiritul unic al poporului rus care are o mare calitate: rabdarea, cu ea si cu imensele resurse a fost si ramane o mare putere a lumii. Chiriasa noastra din Tulcea care m-a imbiat atata sa ma invete rusa a fost razbunata, am regretat si inainte necunoasterea acestei limbi dar atunci chiar am simtit ca a fost pacat. Sa fii intr-o piata cu plante medicinale sa nu poti discuta cu cei de acolo. In Altai sunt imens de multe sanatorii si piete cu plante, pana si aerul e madicament. Dar in Sanatoriul Siberia unde am fost cazati erau jocuri de sah cu piese cam de 1 m si tabla la aceleasi dimensiuni unde exercitiul mintii si sederea in aer liber, miscarea fizica (erau si in interior) se imbinau armonios. Prin aceasta asistenta putea urmari jocul pe viu, ca pe orice sport de teren: tenis, volei, handbal. Undeva langa o izba era si un intreprinzator cu cativa ursi... Drumul ducea la un izvor cu apa tamaduitoare... Si eu nu am habar ca si tapiterul din banc cum se numesc felurile de mancare intalnite in diferite colturi ale lumii...