22 decembrie: Sfanta Mare Mucenica Anastasia

Anastasia a fost numele bunicii mele din partea mamei. Reprezint cadoul primit de ea in ziua cand implinea 50 de ani. A avut 3 copii din care doi au murit foarte mici si de aceea mama a primit numele Steliana, de la ocrotitorul copiilor. Si mama i-a oferit la o varsta rotunda un alt dar ocrotit si el de Sfantul Stelian...

Era un banc pe vremuri:

Se organizeaza  un concurs de karate, japonezul aseaza 10 caramizi si dintr-o lovitura le sparge, aplauze. Coreeanul aseaza 11 si dintr-o lovitura le face praf. Vine un conational de-al nostru care  revendica  premiul ca altfel aduce pe unul din Romania care cand da o data cu mana se demoleaza un oras intreg...(Era vorba pentru cei care nu prea mai fac istorie de Nicolae Ceausescu, ultimul si pe bune unicul Presedinte comunist al Republicii Socialiste Romania...)

Nesimtirea ma doare.

Nu aceasta de acum care e deja transmisa prin gene de la cei care au beneficiat de doua decenii si mai bine de filme si jocuri asortate cu intreaga media, educatia in spiritul dreptului de a deveni sef sau demnitar mai ales daca esti lipsit de valoare sau demnitate dar ai bani, care le-a imprimat ruptura de valorile milenare ale lumii reale, ci faptul ca la varsta de 17 ani, ale tineretii valuri m-au facut sa nu sesizez durerea celor mai iubite din viata mea de atunci. A pierde tot, nu din vina ta, ci datorita unor decizii politice sau oricum a unor oameni pe care nu i-ai deranjat cu nimic, e drama a milioane de oameni care au trait si traiesc pe acest pamant.

Decretul

S-a pus in aplicare Decretul, documentele arata cum toata agoniseala si munca cel putin a doua generatii de inaintasi ai mei ca si a altor oameni cinstiti si vrednici din Tulcea, a fost rasa de pe suprafata pamantului, durerea alor mei si treptat a mea si a fratelui meu care nu avea atunci decat 4 ani, destinul nostru  au purtat permanent anatema dezradacinarii, toate sunt urmari ale acestui act mazgalit pe cateva hartii si semnat de oameni care nu aveau nici un drept sa ne napastuiasca...Oameni care au semnat sute de astfel de documente pentru a castiga o paine mai alba pentru ai lor...

Ultima noapte in vechea casa in care m-am nascut a fost ingrozitoare: afara lucrau urland buldozerele, cu farurile batand periodic in geamurile prin care treceau ultimile imagini, cainele urla cum nu am mai auzit cu toate ca acum sunt mii in Bucuresti, mare parte prin jur pe aici unde locuiesc acum...

Toate lucrurile din gospodarie au ramas la cheremul oricui, mobila care nu incapea in apartamentele minuscule, instalatii, obiecte de uz casnic, via, o colectie de la Perla de Csaba la Afuz Ali, pomii gradina, acareturile, bucataria de vara, garduri etc.

Era un caz unic marunt cel al familiei mele. Poate era un pic de vina chiar, aveam un beci nedeclarat pentru a nu fi impozitat, era de dimensiuni mari pentru ca a oferit adapost intregului cartier in timpul razboiului. Era oricum in evidenta Apararii Locale Antiaeriene dar ce mai conta...Mai era o bucatarie de vara din lemn, aproape noua, acoperisul si ingradirea din lemn la intrarea in beci...

Peste cativa ani la Uiesti, o comuna la 40 de kilometri de capitala, un sofer imi povestea cum la ordinul presedintelui de CAP, pleca dimineata la 4 de acasa, ducea camionul, un Molotov, in Bucuresti, lasa cheia sub pres, se distra prin oras, la ora 22 se ducea si matura masina de moloz, gasea foaia semnata pe bord si se ducea acasa. Mai erau sub pres si 3000 de lei, partea lui...

Beciul nostru era din piatra un brau pana incepea arcada si o arcada de caramida pusa pe latura mica a bazei!! Avea peste 100 de metri si daca il cultivam acum cu ciuperci era alta viata...Muraturile care stateau in budane de lemn si borcane erau de poveste...Morcovi si albitura la nisip...

Iarna care a urmat a adus un val de ger si orasul Tulcea a fost lipsit de apa si curent mai multe zile. Se puneau in functiune pompele de la vapoarele pescadoare „Polar” ca sa se asigure apa in oras cateva ore... In frigul polar din apartamentul dat in schimbul casei cu chirie... aburii ieseau din lacrimile mamei care plangea dupa casa si curtea pe care cateva decizii si semnaturi i le furasera...

Studii recente arata ca locuinta ideala pentru specia umana este cea din pamant. Casa noastra nu era din chirpici, era ceamur, peretii erau de aproape 1 metru latime, nu am auzit de condens sau igrasie pana in 1976...

Dar florile, trandafirii inmultiti la borcan iarna, regina noptii si petuniile care noaptea inmiresmau aerul in sunet de greieri...paradisul din gradina, coltul salbatic unde traiau cateva broaste testoase, copilaria ca in romanele lui Mark Twin...

Toate sunt trecute. Poate atunci oamenii care au semnat niste hartii cu efect dramatic asupra destinelor altora erau sub efectul indatoririi de serviciu pe care nu era de conceput sa nu le indeplinesti... dar acum cand nu e lege, decret, hotarare de guvern care sa nu dea castig de cauza unora in defavoarea altora, alimentatia, viata sociala, sanatatea, invatamantul totul dar totul in interior si global sunt la fel ca demolarea casei noastre de la Tulcea, striviri ale oamenilor cinstiti sub bocancii nemernicilor...

Bunica mea s-a numit Anastasia, tot timpul cat a trait dupa ce i s-a luat totul a blestemat pe Nicolae Ceausescu, oare de ce caderea lui efectiva, pierderea puterii si intrarea in galeria celor ucisi de nemernicii brutusi din jurul lor, a fost de ziua pomenirii Sfintei Mari Mucenite Anastasia, abia tarziu am aflat cand am platit ca sa am si eu hartoagele criminale, am aflat ca nu el a semnat Decretul Prezidential devastator pentru o mana de tulceni cinstiti si gospodari... dar s-a ales cu bancul prin care era mai tare ca milenarii karatisti ai orientului...